Antiglobalizare: de la Guciffer la Putin, prin Tramp

UN HACKER CARE A SPERIAT VESTUL
Mișcările antiglobalizare au prins curaj anul acesta și s-au manifestat cu prilejul reuniunii G20 de la Hamburg. Din 2007, nu s-a mai înregistrat un număr atât de mare de  militanți antiglobalizare adunați la un loc. S-ar putea spune că reanimarea mișcării este  uramarea alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Aceste mișcări îl consideră partener.
Cel mai cunoscut militant de acest fel din România este Marcel Lazăr-Lehel, faimos în toată lumea sub pseudonimul Guciffer. El mărturisește, în anchetele penale și în interviuri, că este un cercetător internautic al elitei mondiale, pe care o consideră vinovată de țelurile ascunse ale globalizării (distrugerea Bisericilor creștine, de pildă).
Guciffer este hacker. A spart peste o mie de e-mail-uri ale unor persoane importante din SUA, și nu numai. Îl admiră pe Trump pentru că a pus în agenda sa de lucru combaterea traficului de carne vie, o afacere ilegală care, zice el, face de o mie de ori mai multe victime decât terorismul. Paradoxal, această afacere murdară este marea absență din agenda politicienilor. Acum, se știe, Guciffer ispăsește o condamnare de 4 ani și 4 luni pentru spargerea a două e-mail-uri românești utilizate de două cunoscute persoane publice: Corina Crețu și George Maior.

DRAGNEA, ANTIGLOBALIST?
Liviu Dragnea nu este vizibil ca militant antiglobalizare, dar se consideră țintă a ONG-urilor celui mai faimos promotor al globalizării, Geoge Soros. Lumea nu înțelege ce ar avea rețeaua de ONG-uri finanțată de Soros cu Dragnea, dar el însuși, șeful PSD, înțelege, căci știe mai bine decât publicul românesc cât de antiglobaliste sunt scopurile (mai mult sau mai puțin declarate) Programului de guvernare PSR. Iertată fie-mi aroganța, dar am semnalat, încă din februarie 2017, că tocmai acest Program cu accente antiglobaliste era cauza reală a mișcării Rezist.
Cel mai cunoscut lider din UE care are o viziune antiglobaizatoare declarată este premierul maghiar Victor Orban, bazat pe opera teoretică a unui economist de mare prestigiu, originar din Budapesta, celebrul Karl Polanyi, autorul celor mai puternice argumente în contra dereglementărilor care au constituit fundamentalismul de piață (neoliberalismul).

PARADOXUL DE LA MOSCOVA
Din alte rațiuni, de natură mai degrabă geo-politică, Vladimir Putin, liderul Rusiei actuale este antiglobalistul cel mai clar profilat în relațiile internaționale. Paradoxul situației sale este că fiind un adversar fățiș al ordinii neoliberale din lumea de azi, nu devine prin această poziție și un adversar al SUA, căci, iată, noul președinte american militează în contra absolutizării multilateralismului neoliberal și propune revenirea la bilateralismul comercial clasic (cu elemente de protecționism acceptate în declarația G20 de la Hamburg).
Un lucru e clar: după venirea lui Trump la Casa Albă, nu mai au multă relevanță analizele pe axa stânga-dreapta, ci interpretările care pun față în față argumentele globalizării și argumentele protecționismului suveranist

Cetățeanul computerizat

 

Leave a comment