Ceaușescu e mort. Ceilalți, activi sau pensionari, bine-mersi

CEAUȘESCU E MORT. SĂ TRECEM LA TREABĂ!
În decembrie 1989, graba cu care a fost judecat, condamnat și executat Nicolae Ceaușescu, la pachet cu consoarta lui, a părut suspectă românilor ce-și mai păstrau capul pe umeri (nu și acelora care, cu sarmaua-n gât și țuica-n nas au ieșit printre blocuri să urle de fericire că dictatorul și sinistra lui soție au mierlit-o!). Tratamentul barbar aplicat soților Ceaușescu i-au descumpănit, în egală măsură, și pe liderii Europei occidentale și pe cei de la Moscova sau Beijing.

La aproape 20 de ani distanță și la o analiză rece, lucruile par mai clare. Echipa decizională formată în principal din Ion Iliescu, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu, Atanasie Stănculescu, Iulian Vlad, plus maimuțoiul de Voican-Voiculescu a furnizat urgent națiunii două cadavre, pentru a-i lăsa pe cei vii să se pună pe treabă, vezi-doamne spălați de păcate. În afara câtorva foști membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR, a unor miniștri și ofițeri de prim rang din MApN și MAI care au primit condamnări moderate, restul băieților gușați de prin structurile de forță ale regimului comunist acutizat de dictatura ceaușistă au dat-o pe capitalism, s-au făcut eroi ai revoluției, au schimbat blănița păstrând nealterat năravul. Iar când zic ”structuri de forță” mă refer la armată, securitate, miliție și (atenție!) justiție, adică cei patru câini credicioși care au păzit cu îndârjire și, adeseori, cu ferocitate realizărili societății socialiste multilateral dezvoltate.

OFIȚERIMEA
Ofițerimea a cam rămas pe posturi, ba mai mult, a avansat în grade și funcții cu o viteză supersonică. Așa se face că, azi, avem o întreagă șleahtă de foști maiorași sau coloneluți ajunși baritai generalii cu 2, 3, 4 stele pentru merite închipuite ori de-a dreptul ridicole.
Cei cu colții mai ascuțiți și cu bani la teșcherea și relații bine unse au trecut în civilie și s-au apucat de afaceri profitabile, acoperiți de legi cu dedicație fabricate la ordin politic, nebăgați în seamă de instituțiile ce trebuiau să vegheze asupra corectitudinii unor operațiuni financiar-bancare, corupând funcționari publici, asociindu-se cu clanuri mafiote sau cu investitori străini puși pe japcă și prăduială.

PROCURORII
În sfârșit, dar nu în cele din urmă (pentru că voi reveni asupra acestui subiect), în interiorul corpului de magistrați (judecători, plus, în mod absolut nejustificat procurori) lucrurile stau și mai rău. Procurorii civili sunt, în majoritate, niște semidocți deprofesionalizați, obedienți serviciilor secrete sau politicienilor din vârful piramidei. Procurorii militari, încă și mai rău, cu funcțiile dublate de grad au rămas la mentalitățile din vremurile nu prea îndepărtate când anchetau o amărâtă de dezerate, o nefericită sinucidere sau un trist omor din culpă petrecute prin cazărmi, unități militare sau comandamente obosite de prea multă pace. Toți aceștia au salarii (și, prin consecință, pensii) bubuitoare, sunt inamovibili, nu dau socoteală pentru abuzuri, erori, dosare ratate, dosare întârziate, dosare măsluite.

JUDECĂTORII
Judecătorii, excedați de volumul de ”muncă”, depășiți de termene, presați din toate părțile pentru a da soluții convenabile cuiva, șantajabili, colaboratori acoperiți ai serviciilor, rămași în urmă cu jurisprudența modernă europeană, făcând partizanat politic au ajuns la un grad de credibilitate și respectabilitate la fel de scăzut ca și acela al procurorilor. Aceasta este starea de lucruri la toate instanțele de judecată, și la înaltele foruri de conducere/control, adică la ÎCCJ, CSM, CCR. Despre salariile și pensiile acestor funcționari ai justiției nu mai vorbesc. Mi-e jenă. Nu mi-e însă jenă să afirm că nici judecătorii nu prea pot fi penalizați pentru sentințele strâmbe, pentru achitările suspecte sau pentru condamnările evident excesive în raport cu fapta judecată. Singurele lor ”defectări” sunt situațiile în care au fost chiar atât de lacomi și de proști încât au pus mâna pe o mită flagrantă, ori au cedat unui trafic de influență dovedit.

EPOCA NEO-CEAUȘISTĂ
Întorcându-mă la degrabă împușcatul Ceușescu Nicolae, voi spune cu parfumată limbă de lemn că adevărata grea moștenire pe care ne-a lăsat-o, cu otrăvită generozitate, este acestă haită de foști și actuali hămesiți, dimpreună cu părinții, frații, nevestele, unchii, mătușile, copiii și prietenii lor. Fără teamă că greșesc, aș numi ultimele două decenii din istoria României, precum și viitoarele cine știe câte, epoca neo-ceaușistă.

Cetățeanul destupat

 

Leave a comment