Raportul MCV este redactat în România!

 MCV-ul a fost introdus de liderii UE fără să se poată invoca o bază juridică în tratatele Uniunii. Dacă ar exista, o astfel de bază ar consfinți principiul cedării de suveranitate și în materia Justiției pentru toate țările membre ale UE.
Nu există un asemenea principiu. De ce, atunci, UE continuă să susțină necesitatea MCV? Pentru că noi, aici, nu facem masă critică pentru a-i contesta legitimitatea.
Neexistând bază juridică pentru verificări asupra Justiției din țările membre, redactorii Raportului anual MCV nu pot fi experți plătiți de UE. Ar fi o plată ilegală. Conform unor surse directe și credibile, cine îl face, îl face pe gratis, dar nu îl face în birourile UE, ci în niște birouri din București. Secretul acestor birouri bucureștene a fost bine păstrat.

Acum câțiva ani, Comisia Europeană a fost sesizată cu o cerere de transparentizare a redactorilor Raportului anual. Tăcere totală. Comisarul pentru Justiție și afaceri interne își însusește, anual, acest Raport, în numele Comisiei, dar refuză să facă publice numele experților săi însărcinați cu monitorizarea și verificarea Justiției din România!!! Situația este mai mult decât scandaloasă, dar, aici, în România nu se ridică nimeni din poziția capră spre a deveni biped politic demn.

Pe vreme când UE a acceptat această soluție nelegitimă de control asupra suveranității României, Comisarul pentru Justiție era italianul Franco Frattini, aflat în relații de amiciție cu europarlamentarul român Monica Macovei. Fratini nu făcea decât să impună o soluție de care aveau nevoie de niște interese economico-financiare din UE. Acele interese căutau protecție la nivelul Justiției din România și au găsit că o garanție a acelor interese ar fi să pună numirea șefilor la Parchete în mâna președintelui (un factor politic). E adevărat că, în vremea aceea, și CSM era puternic politizat.

Azi, un europarlamentar al popularilor, membru al micului partid condus de Traian Băsescu (PMP), cere UE să mențină MCV și să blocheze reforma propusă de Tudorel Toader. E clar că, în vremea mandatelor sale, Băsescu știa unde, la București, este redactat raportul MCV ce urma să fie însușit, anual de Comisie.
În termeni tehnici, riguroși, acest secret este bine, foarte bine păzit datorită faptului că interpretarea lui (dacă ar fi știut) se cheamă, în Codul Penal, trădare.

Pentru bunul simț, situația era (este) următoarea: un proces în care judecătorul știe că rechizitoriul este conrolat de pârât, iar familia pârâtului are relații de afaceri cu familia judecătorului.
 
Cetățeanul monitorizat

Leave a comment