Scufița Roșia Montană, sau lupul schimbător de blană?

Redeschiderea ciudat de abruptă a dosarului Roșia Montană este, în opinia mea, o perdea de fum destul de grosieră menită să mai domolească intrarea în spațiul mediatic al altor subiecte mai… dureroase, cum ar fi legile pe Justiție, tricicleta Teldrum-Dragnea-Brazilia, bubuirea băncilor, creșterea accizelor la carburanți etc.
Sensibilitatea societății civile nu s-a dezmințit nici de astă dată, protestatarii ieșind iar în Piața Victoriei, sub nasul Guvernului. Care Guvern, în acest week-end, nici nu e acasă. E la mare, unde va să primească indicații prețioase de la Tătucul Dragnea și de la bașibuzucul Tăriceanu.

Premierul veșnic îmbufnat (de ochii lumii!), Mihai Tudose, referitor la plata unor daune fabuloase către Gold Corporation, în eventualitatea pierderii procesului cu care suntem amenințați (șantajați?!?) a zis ceva gen: Nu le dau nimic altceva decât, poate, dreptul de a deschide exploatarea! Modelul e cunoscut, îi aparține uleiosului Victor Ponta, care, în calitate de prim-ministru era Gigi-pentru iar în calitate de parlamentar era Gigi-contra.

După un alt model devenit tradițional, pisica moartă este aruncată, bat-o vina, în curtea Guvernului tehnocrat de scurtă dar tristă amintire. Alde (nu ALDE!) Cioloș și ai lui au trimis, mișelește, o solicitare ca zona Roșia Montană să fie trecută în Patrimoniul UNESCO, de n-o să mai poată… pescarul să bage o cazma și să scoată o râmă!
Asta, da, trădare de țară și de resurse!
N-am văzut, în schimb, niciun politician/guvernant/oficial român care să încerce măcar să justifice semnarea unor contracte oneroase privind extragerea celor câtorva tone de praf de aur daco-roman ce-a mai rămas prin Apuseni. De ce? Păi, simplu, pentru că o astfel de justificare nici nu există. Întreaga tărășenie a adus, unora, bine informați, mari câștiguri pe Bursă. A mai adus foloase necuvenite unor lobby-ști nesimțiți care, acum, tac ca căcatul în iarbă (iertare, dar așa-mi zicea bunicul, atunci când făceam vreo boacănă și amuțeam…).

Lupii care hăcuiesc țara de aproape 30 de ani, uniți într-o haită fără culoare politică, încearcă, acum, pentru a știu câta oară, să schimbe blana.
Dar năravul, ba!
 

Cetățeanul cianurat

Leave a comment