Sondaje, sondaje, sondaje…

Sondarea opinie publice, pe varii subiecte și cu diferite obiective, este treaba sociologilor. Ei, sociologii (dar nu numai ei…), inființează, organizează și dirijează Institute specializate, care lucrează conform unor norme aplicate cam în toată lumea civilizată. Institutele de sondare a opiniei publice pot lucra, în principal, pe două direcții: studii și analize proprii, conform unor programe de cercetare, cu rezultate puse la dispoziția tuturor celor interesați, ori la comanda unor beneficiari (partide politice, trusturi mass-media, sindicate, societate civilă etc.). De la sine înțeles că, în primă și (mai ales!) în ultimă instanță, această activitate este o afacere în care se investește (bani, resurse umane, programe, softuri) cu scopul obținerii de profit.
Nimeni nu lucrează de amorul artei și, desigur, nici în pagubă.

Dacă sondajele efectuate conform unor programe sociologice proprii nu ridică, în general, nici probleme și nici suspiciuni, cele comandate și plătite de anumiți beneficiar poartă după ele, mai mereu, o umbă de îndoială bine conturată în conștiința publică. Asta pentru că, nu-i așa?, vorba ”clientul nostru, stăpânul nostru” are un tâlc perfect aplicabil și aici. Dacă Institutul de sondare, din motive mai clare sau mai obscure, face rabat de la principiile deontologice, rezultatele livrate pe piață pot fi viciate, înșelătoare, manipulatorii ori, în cel mai bun caz, nesemnificative.
Hibele rezultatului unui sondaj pot avea la origine o multitudine de cauze: segmentul de populație sondat (vârstă, educație, sex, stare socială etc.), felul în care sunt formulate întrebările, prelucrarea datelor culese, momentul în care este lansat în public etc. În general, analiștii avizați sunt greu de păcălit, și ei sunt aceia care fac ierarhizarea Insitutelor de sonaj, conform gradului de credibilitate, a marjelor de eroare mici, a imparțialității și a gradului de interes unanim acceptat.

Peste tot în lume, perioadele pre-electorale și post-electorale sunt mană cereasă pentru Institutele de sondare, mai ales în țările cu democrații neconsolidate, cu structuri sociale și politice fărâmițate și instabile. Între alegeri, sondajele abordează subiecte de interes general, intrând în zone precum economia, consumul, nivelul de trai, procentul de încredere în persoane sau în instituții publice ș.a.m.d. (vezi scăderea încrederii În Biserică, după ultimele dezvăluiri privind ”păcatele” unor prelați).

Și aici există posibilități de manipulare, mai cu seamă atunci când rezultatele unui sondaj apar pe fondul unei stări emoționale a populației, a unui eveniment intern sau international remarcabil sau a necesității imperative de a lămuri o dilemă publică. În sfârșit, există sondaje al căror rezultat are impact imediat și vizibil, sondaje cu rezultat care provoacă mai multă confuzie decât limpezime și sondaje care trec neobservate (uneori, pe nedrept!).

Nu voi încheia această scurtă și, cred, binevenită analiză fără a-i avertiza pe aceia care sunt solicitați să răspundă oricărui tip de sondaj că e bine, înainte de a-și da acceptul, să pună niște întrebări esențiale: cum se numește Institutul de sondaj, cine este patron sau manager, cine este beneficiarul sondajului și (eventual) când și unde vor fi făcute publice rezultatele.

 Cetățeanul neîntrebat

Leave a comment